Andreea Mihnea s-a alăturat echipei de management a First Bank în luna iunie a acestui an. În calitate de Chief People Officer, obiectivul Andreei este de a transforma organizația într-o companie cu forță de muncă agilă și orientată spre viitor, cu o atenție specială acordată digitalizării.
Profesionist cu o experiență de peste 20 de ani în HR, de-a lungul carierei sale Andreea Mihnea a activat ca manager, consultant intern și facilitator și a dobândit cunoștințe solide în domenii de specialitate precum dezvoltare organizațională, transformare culturală & planificare strategică, dar și dezvoltarea liderilor, managementul talentelor și coaching. A coordonat echipe naționale și regionale, în diverse sectoare de activitate, de la servicii financiare și profesionale, consultanță IT și până la bunuri de larg consum.
În timpul mandatelor sale, Andreea a elaborat și implementat cu success sisteme scalabile de management al talentelor, proiecte de transformare culturală, integrări de organizații, proiecte de branding de angajator, și a armonizat ecosistemul resurselor umane cu prioritățile strategice ale fiecărei organizații.