Ștefan Gadola este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din sectorul energetic din România, fiind co-fondator al EnergoBit, companie clujeană cu activități în domeniul energetic. Cu o experiență de mai bine de 35 de ani în industria energetică, Ștefan Gadola și-a pus amprenta asupra multor proiecte complexe din sfera eficienței energetice, în același timp fiind preocupat și de aspecte din zona finanțărilor sau a marketing-ului.
A activat pentru mulți clienți industriali români și internaționali fiind implicat în toate etapele proiectului energetic: de al audit tehnic, emiterea de planuri de măsuri pentru reducerea aportului energetic, pregătirea raportului financiar, până la implementarea măsurilor propuse și operațiuni de monitorizare.
Mai mult, Ștefan Gadola a dezvoltat și implementat proiecte în țări precum Albania, Nigeria, Ungaria și România. Experiența sa internațională l-a determinat să lucreze cu mai multe instituții financiare internaționale precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Interamericană de Dezvoltare, națiunile Unite (UNDP) și Banca Mondială.
Domnia sa a coordonat mai multe proiecte internaţionale de eficienţă energetică realizate de EnergoBit, care au rămas ca referință. Este vorba de două contracte de colaborare cu Banca Mondială care au avut drept rezultat crearea şi lansarea activităţii Fondului Român de Eficienţă Energetică, prima structură financiară de susţinere a investiţiilor în eficienţă energetică din România, respectiv proiecte Ecolinks (fonduri USAID) care au vizat creşterea eficienţei energetice la mari consumatori industriali. Proiectul UPSOM Ocna Mureş este considerat una din reuşitele programului Ecolinks şi este menţionat în toate broşurile „best practice”.
Experiența profesionala rămâne pecete și în activitatea ştiinţifică, activitate în care s-a implicat intens: peste 30 de lucrări publicate ca autor unic sau în colectiv în reviste sau volume ale unor conferinţe internaţionale sau reviste tehnice de specialitate.
Ștefan Gadola este totodată deosebit de activ în mediul profesional și de afaceri, făcând parte din diverse organizații din domeniu.
Implicarea domniei sale în mediul de afaceri și aprecierea de care acesta se bucură au dus firesc spre noi oportunități de a susține și de a contribui la dezvoltarea relațiilor cu țări importante pentru derularea unor parteneriate strategice în diferite sectoare.
Este un antreprenor de neoprit și la această oră. Are functia de Consul Onorific al Republicii Kazahstan la Cluj, colectionează lucrări de artă, investește în construcții, susține sportul și cultura. Își iubește orașul și vocea sa este respectată de comunitate.
Dincolo de latura sa academica si de realizarile sale profesionale notabile ramane omul, Stefan Gadola, un model de comportament, de gandire, de viziune, de valori.